joi, 29 septembrie 2011

Regele Carol al II - Rege si filatelist de exceptie

Nu toata lumea stie ca tara noastra este inregistrata cu recorduri remarcabile in lumea filatelica. Celebrul "cap de bour" si-a facut aparitia la data de 15 iulie 1858, cu numai 18 ani dupa ce aparuse primul timbru din lume, in Marea Britanie.

Acesta se numea Penny Black si a fost tiparit la dat de 6 mai 1840, avand pe el portretul reginei Victoria.

O comoara filatelica in Romania

Tot in Romania, a existat in secolul trecut, una din cele mai pretuite colectii filatelice din lume, cea a regelui Carol al II-lea, cunoscut iubitor de muzica si colectionar pasionat in domeniul artelor si al filateliei.

Nevoit sa paraseasca tara in imprejurarile dramatice din anul 1940, Regele Carol al II-lea si-a salvat pretioasa colectie de timbre, din care, o parte a fost prezentata marelui public la o expozitie internationala de filatelie, organizata in 1950, la Londra.

Dupa aceasta aparitie publica, si pana la moartea Regelui, colectia nu a mai fost pezentata decat in familie si in cercul unor prieteni intimi. Se spune ca atat el, cat si sotia sa, Elena Lupescu, isi faceau o placere din a petrece ore in sir din timpul liber, admirand piesele colectiei.

Valoarea colectiei "Carol" este estimata la multe zeci de milioane de euro, desi, in prezent, timbrele nu mai constituie un tot unitar, fiind instrainate, sub diferite forme.

Cel mai scump timbru din lume

Nu putem trece cu vederea ca doua din piesele rare pe care le contine sunt evaluate in prezent la sase milioane de euro. Este vorba despre o eroare de tipar a marcii postale emisa de colonia britanica Australia Occidentala in 1855, vanduta cu peste doua milioane de dolari, si o alta eroare de culoare a primei marci suedeze, achizitionata la o licitatie publica cu 2,5 milioane de franci elvetieni.

De altfel, istoria colectiei filatelice a regelui este mult controversata. O parte a fost vanduta chiar de fostul suveran dupa ce luase calea exilului, o alta parte a fost mostenita de Elena Lupescu, cea care, dupa plecare, i-a devenit sotie. In sfarsit, o buna parte din celebra si scumpa colectie de timbre a fost furata dupa moartea regelui exilat, fara sa fi dat cineva de urma ei.

Cea mai controversata piesa din colectie pare sa fie timbrul marcat printr-o eroare de culoare, aparuta pe prima marca postala, emisa de administratia suedeza.

Marca este cunoscuta in lumea filatelistilor sub denumirea "Treskilling" (trei silingi) si este declarata astazi, oficial, cel mai scump timbru din lume.

Istoria unui timbru

In 1855 cand a fost emisa prima serie de timbre de catre posta suedeza, o intamplare a facut ca, datorita unei erori de tipar, sa fie schimbata culoarea ei verde, in galben-portocaliu. Intamplarea a afectat un singur exemplar, deci este vorba de un unicat, ceea ce determina exorbitanta ei valoare filatelica.

Timbrul are o istorie interesanta. A fost descoperit in anul 1886, de un elev, Georg Wilhelm Baeckman, care l-a vandut unui negustor de timbre, Heinrich Lichtenstein. La randul sau, acesta l-a vandut baronului Ferrary, celebru filatelist.

Urmatorul proprietar al marcii a fost baronul suedez, Eric Leijonhuvvud, iar cu 15 ani mai tarziu timbrul s-a revandut la o licitatie din Londra regelui Regele Carol al II-lea al Romaniei, contra sumei de cinci mii de lire sterline, platiti din banii personali ai regelui.

Am dat mai sus periplul unuia din timbrele celebre continute in colectia Regelui. Sunt numeroase asemenea timbre si sunt nenumarate asemenea peripluri, fiecare cu istoria sa, fiecare cu povestea proprie despre cum a aparut in colectie, cum s-a pastrat acolo si cum a disparut ulterior, fie vandut, fie donat, lasat mostenire, furat sau disparut fara urma.

Maresalul Antonescu, in camera timbrelor

In Bucuresti, valoroasa colectie era tinuta intr-o camera ermetica, inchisa cu o usa metalica, al carui cifru nu-l cunostea decat regele insusi si inca o persoana din anturajul sau imediat. Dupa abdicare, incaperea a ramas goala.

Intamplarea a facut ca, dupa arestarea maresalului Antonescu, si pana la predarea lui catre comunisti, sa fie necesara pastrarea demnitarului intr-un loc sigur si discret. Locul a fost ales in camera ermetica pentru timbre, aerisita din cand in cand, pana cand a fost predat grupului de comunisti, iar apoi trimis la Moscova.

Colectia de timbre, plecata din tara odata cu regele, una din cele mai pretuite colectii din lume, a ramas o amintire. Insusi regele si sotia lui au ramas amintiri, sub lespezile de la Curtea de Arges, care, si ele, vor ajunge amintiri intr-o zi.

Sursa de baza: istorie_si_istorii.ablog.ro

miercuri, 21 septembrie 2011

Însemnele regalității române

Însemnele regalității române sint formate din cele 5 simboluri ale autorității supreme: coroana regală, buzduganul, mantia regală, pavilionul regal și cifra regală.

Istoricul însemnelor

Coroana, ca simbol al puterii, este întâlnită în teritoriile românești încă din timpul Domnilor români, ca însemn principal al puterii supreme. Coroanele descrise în diferitele reprezentări, păstrate până în zilele noastre (picturi, portrete domnești, sculpturi) nu sunt reproduceri ale coroanelor reale, acesta fiind și motivul pentru care formele coroanelor sunt atât de variate, ele având doar menirea de a simboliza suveranitatea.

Buzdugan domnesc Moldova, secolul XII
În picturile realizate ca urmare a diverselor ctitorii, pe unele monede sau pietre funerarii, Domnii munteni și moldoveni sunt prezentați aproape întotdeauna având pe cap o coroană de aur. Această coroană, în general coroană princiară deschisă, este formată din 3 sau 5 ornamente sculptate cu forme de flori sau frunze stilizate (fleuroane). În secolele XIV și XV coroane Domnilor români sunt mici asemănătoare cu coroanele heraldice, în secolele următoare devenind din ce în ce mai mari și mai împodobite. În perioada fanariotă Domnii sunt rar reprezentați cu coroane pe cap, ei fiind pictați sau sculptați, la ceremonia înscăunării cu cuca ienicerilor pe cap sau cu ișlic, la alte ocazii solemne. În reprezentările din secolul al XIX-lea coroana este așezată pe o pernă sau masă în apropierea imaginii domnești.
Coroana regală
Coroana de oţel a regelui
Coroana Regelui
Coroana de aur a reginei
Coroana Reginei
Pavilionul regal
Royal standard of Romania (King, 1922 model).svg
Pavilionul Regelui
Pavilionul Reginei.jpg
Pavilionul Reginei
Pavilionul principelui mostenitor.jpg
Pavilionul
principelui
moștenitor
Pavilionul principilor regali.jpg
Pavilionul
principilor
regali
Pavilionul Reginei mame.jpg
Pavilionul reginei mamă
Cifra regală
Cifra regelui CII.jpg
Cifra
R. Carol II
Cifra R Maria.jpg
Cifra
R. Maria
Buzduganul
Buzduganul regelui F.jpg
Buzduganul
R. Ferdinand I
Baston CII.jpg
Bastonul
R. Carol II
Alte semne ale puterii sunt buzduganul și sabia, întâlnite la Domnii munteni și moldoveni. Aceste simboluri pot fi regăsite pe monedele, sigiile, stemele șisteagurile vremii. Buzduganul și sabia sau iataganul au fost până la Alexandru Ioan Cuza însemnele principale domnești. În unele cazuri Domnii sunt reprezentați și cu alte simboluri, altele decât buzduganul și sabia. Dimitrie Cantemir este un astfel de caz, el fiind reprezentat cu un baston scurt, asemănător cu cel al unui mareșal.
Prima reprezentare a unui Domn român, însoțit de simbolurile autorității supreme, apare pe monedele lui Mircea cel Bătrân. Aceasta era reprezentat purtând o coroană princiară deschisă, îmbrăcat cu o mantie până la glezne, cu guler de hermină. În mână dreaptă domnul avea un buzdugan (uneori o spadă sau suliță), iar în stânga un glob crucifer. Domnii care l-au urmat, atât cei moldoveni cât și cei munteni, au purtat o mantie asemănătoare cu cea a lui Mircea cel Bătrân, numită caftan. Fanarioții purtau o mantie similară cu caftanul domnesc, numită cabanița ienicerilor. Domnii români din secolul XIX reintroduc mantia ca simbol al autorității supreme, dar spre deosebire de haina de ceremonie a lui Mircea cel Bătrân, aceasta avea o trenă foarte lungă.
Cifrele utilizate de domnii români erau formate din inițialele numelor acestora. Semnele erau imprimate pe sigilii mici, dar și pe alte obiecte. După anul 1834, cifrele apar îndeosebi pe drapele fiind formate din inițiala numelui.

Coroana regală

Coroana regală este cel mai important simbol al regalității române, din acest motiv realizării sale i s-a acordat o atenție specială. Coroana primului rege al României, Carol I fost făurită din oțelul unui tun turcesc, luat pradă de război de ostașii români în timpul luptelor din Războiului pentru Independență (1877). A fost confecționată în Arsenalul Armatei din București. Coroana Reginei Elisebeta este din aur. Forma acesteia este inspirată din iconografia bisericească ortodoxă română, fiind foarte asemănătoare cu coroanele purtate de soțiile domnitorilor români, munteni și moldoveni, în evul mediu, ea exprimând în fapt continuitatea istorică.
Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oțel, ornamentat cu pietre alungite, rombice și perle șlefuite din același material. În partea superioară a cercului au fost aplicate 8 ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin 8 figuri mai mici având în partea superioară perle. De vârfurile fleuroanelor au fost atașate 8 tije arcuite înguste, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care a fost implantată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oțel; partea interioară (căptușeala) este confecționată din catifea purpurie.

Buzduganul

Buzduganul ca simbol al puterii regale a fost adoptat de regele Ferdinand I, sceptrul nefiind utilizat în România. În mod simbolic, buzduganul i-a fost oferit lui Ferdinand I de către poporul român în 10 mai 1920. Pe acest buzdugan, în partea superioară, sunt reprezentate patru statuete de țărănci în costume naționale. Ele reprezintă România (regatul vechi), Transilvania, Basarabia și Bucovina. În vârful buzduganului se regăsește capul acvilei cruciate.
Carol I și Carol II au folosit ca simbol al puterii bastonul de mareșal în locul buzduganului. Bastonul purtat de aceștia are formă cilindrică cu secțiunea rotundă și cu o lungime de 35 cm. Este acoperit cu o catifea purpurie pe care sunt imprimate capete de bour, confecționate din aur, iar la extremități este ornamentat cu frunze de stejar, realizate din aur.

Mantia regală

În România, mantia a fost folosită pentru prima dată la încoronare de către Ferdinand I, Carol I fiind încoronat în uniformă de general. Mantia regală folosită de Ferdinand I era dintr-o țesătură de mătase roșie ornamentată cu fir de aur (brocat), cu un guler de hermină și îi ajungea acestuia până la glezne.

Cifra regală
Cifru Carol I
 
Cifra regală, folosită pentru însemnarea obiectelor care parțineau regelui și casei regale, aplicată pe scrisorile și cărțile acestuia, sau ca semn distinctiv pe drapele și uniforme, era formată din inițiala numelui regelui. Cifrele regilor Carol I și Carol II erau formate din doi C adosați și intercalați Cifra Carl I.svg.Regele Ferdinand folosea ca cifră un semn format doi F andosați Cifra Ferdinand.svg. De obicei cifrele regale prezentau în partea superioară a simbolului și o coroană.

Sursa de baza: ro.wikipedia.org

duminică, 5 iunie 2011

Regele Ferdinand I - Intregitorul de tara

Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numerosi regi si regine, care au domnit in diverse colturi ale Batranului Continent. Dintre acestia se detaseaza si figura de nobil german cu un aer de “dandy” a Printului Ferdinand, cel care avea sa devina, la varsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiti regi ai Romaniei. Nascut la data de 24 august 1865, Printul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele sau nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al Romaniei. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctura de familie avantajoasa, peste care s-a suprapus si importanta continuitatii statului roman sub forma de regat intr-un context politic international deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Printul Ferdinand a venit pentru prima oara in Romania, la acea data regatul roman fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei si Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul si singurul domnitor autohton al Romaniei moderne.


Dupa scurta sa vizita in Romania, efectuata in anul 1884, Ferdinand decide sa se reintoarca in Germania pentru a-si termina studiile liceale si universitare. Anul 1893 il gaseste absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. In decursul aceluiasi an, pricipele Ferdinand se stabileste deja la Bucuresti pentru a-si indeplini atributiile de mostenitor al tronului Romaniei. Ferdinand devenise de fapt mostenitor al coroanei regale a Romaniei inca din anul 1888, dupa ce atat tatal, cat si fratele sau mai mare, renuntasera la tron. In acea perioada istorica, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legaturi de sange cu celelalte monarhii importante din Europa. Varul primar al mamei lui Ferdinand era Tarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit intre timp cel mai mare oponent al regatului roman condus de tizul si varul sau. Imparatul Francisc Joseph, conducator al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorica romanesca a Transilvaniei, era de asemenea var primar cu bunica lui Ferdinand.


Odata sosit la Bucuresti, tanarul print german se declara cucerit de flora Romaniei, o adevarata provocare stiintifica pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu ramane insensibil nici la frumusetea proverbiala a romancelor. Nobilul prusac este cucerit de farmecul si distinctia poetei Elena Vacarescu, domnisoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealisti a fost oprita brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit sa-si intrerupa relatia cu Elena Vacarescu la interventia si insistentele Consiliului de Ministri al Romaniei, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate casatori decat cu femei de sange regal. Ferdinand nu are incotro si pe data de 10 ianuarie 1893 se insoara cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decat verisoara sa de gradul trei.



Viitoarea regina Maria a Romaniei avea o descendenta ilustra, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar varul sau primar era Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand si Regina Maria au avut impreuna 6 copii, trei fete si trei baieti. Cel mai mare dintre baieti a devenit urmatorul rege al Romaniei, Carol al II-lea. Gurile rele spun ca printul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al printului Barbu Stirbei, care ar fi avut o relatie ascunsa cu regina. Pentru a evita raspandirea scandalului, Ferdinand ar fi decis sa-l declare pe Mircea drept propriul sau fiu…



Regele si Razboiul 
Data de 10 octombrie 1914 avea sa ramana in cronologia Romaniei drept momentul in care monarhia avea sa se consolideze prin prezenta celui de-al doilea rege al statului roman modern. La varsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al Romaniei depunand juramantul solemn si lunandu-si in fata tarii angajamentul ca va fi un “bun roman”. Ferdinand a iubit Romania si poporul roman. Din admiratie si respect pentru religia nationala a romanilor, Ferdinand renunta la cultul catolic si de boteza de bunavoie crestin-ortodox pentru a fi in rand cu tara si poporul sau. Guvernul roman nu i-a cerut acest lucru, permitandu-i sa ramana catolic. Ferdinand a ales insa Ortodoxia, o parte a istoricilor pun acest lucru pe seama uzantei conform careia copiii viitorului rege si mostenitorul tronului trebuiau sa fie crestin-ortodocsi.


Atasamentul si dragostea lui Ferdinand pentru mica si fermecatoarea, la acea data, tara din Est nu aveau sa se limiteze la acest gest. Istoria mentioneaza ca datorita admiratiei sale pentru Romania, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie “Lealul”, fie “Intregitorul”. Visul lui Ferdinand a fost in egala masura acelasi cu al milioanelor de romani - crearea Romaniei Mari prin alipirea Transilvaniei regatului roman. Insa la acea data Ardealul se afla sub stapanire austro-ungara, acolo unde romanii care erau cei mai vechi si cei mai numerosi locuitori ale acelor locuri, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odata cu declansarea primului Razboi Mondial. Cu toata sorgintea sa germanica si cu numele de Hohenzollern, Ferdinand a ales sa actioneze in razboi de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptand impotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea vestii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborandu-se in doliu stindardul heraldic al familiei…


In ciuda entuziasmului si sperantelor romanilor, situatia pe campul de lupta nu era deloc in favoarea lor. In prima faza a confruntarilor, armata romana, slab echipata si inarmata, a inregistrat pierderi uriase, Puterile Centrale ocupand Valahia si Dobrogea. Bucurestiul a fost ocupat de armatele germane in noiembrie 1916, Ferdinand si intregul guvern roman fiind fortat sa se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Marasti, Marasesti si Oituz, purtate de Armata Romana au dat insa un alt curs primului Razboi Mondial. Jertfa si eforturile romanilor au dus la stoparea avansarii germane in Moldova, armata germana suferind infrangeri dezastruoase. In momentul in care bolsevicii au pus mana pe putere in Rusia si au cerut instituirea pacii in 1918, Romania se afla inconjurata de armatele Puterilor Centrale.


Regatul Romaniei a fost fortat de Germania sa semneze la Bucuresti un tratat de pace dezavantajos pentru tara noastra, tratat pe care Ferdinand a refuzat sa-l semneze. Cand trupele Triplei Aliante au avansat pe frontul din Salonic dezmembrand armata bulgara, Romania a reintrat in razboi. Imperiile Rus si Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor romane nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducand la mult asteptata unirea cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. In urma infrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolsevic Bela Kun, trupele romane au ajuns sa ocupe Budapesta, iar Ferdinand se intoarcea ca un invingator in fruntea armatei, intr-un Bucuresti entuziasmat.



Regele Romaniei Mari 
In anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este incoronat Rege al Romaniei Mari la Alba Iulia, orasul care avea sa traiasca a doua Mare Unire. Viata politica din timpul domniei sale a fost dominata de Partidul National Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fratii Ion si Vintila Bratianu. Unirea cu Ardealul a largit, in mod ironic, baza electorala a opozitiei ale carei partide principale s-au unit in anul 1926 pentru a forma Partidul National Taranesc. Regele a fost cu adevarat un “bun roman” asa cum a jurat in momentul incoronarii sale. Unii istorici insista ca ar fi fost de fapt cel mai stralucit rege al Romaniei, in ciuda faptului ca era o persoana relativ timida si introvertita.




Ferdinand I a fost martorul realizarii Romaniei Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania si Bucovina de Nord. A infaptuit reforma agrara impartind pamant taranilor, prioritate avand veteranii de razboi si familiile celor cazuti in razboiul pentru reintregirea tarii. In urma acestei masuri, Ferdinand isi adauga renumelor de “Lealul” si “Intregitorul” si pe cel de “Rege al Taranilor”.


In ciuda succesului in razboi si al crearii Romaniei Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul sau cel mare, printul Carol al II-lea, mare amator de lux si desfrau, traia o viata scandaloasa, casatorindu-se clandestin cu Ioana “Zizi” Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Printul ajunge totusi sa se casatoreasca cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Mariajul era insa sortit pieirii, Carol dezvoltand o pasiune obsedanta pentru amanta sa, Elena Lupescu, cea cu care fuge la Paris. Regele se vede nevoit sa il desemneze drept urmas la tron pe nepotul sau, printul Mihai de Romania, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatal lui Mihai, fiind dezmostenit de Regele Ferdinand.


La doar 62 de ani, dupa o domnie ce s-a intins peste 13 ani tumultuosi pentru istoria Romaniei, Ferdinand moare in urma unui cancer de colon, fiind inmormantat la Curtea de Arges alaturi de Regele Carol I si Regina Elisabeta. In timpul scurtei sale domnii, Romania a atins un nivel de dezvolare nemaiintalnit pana atunci. Agricultura era o forta, tara noastra fiind supranumita “Granarul Europei”. Se dezvolta comertul concomitent cu exploatarea zacamintelor de petrol, economia tarii noastre fiind printre cele mai puternice si stabile din intreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, intre problemele personale si razboaiele care au ravasit tara, a gasit totusi timp sa se dedice si stiintei si cunoasterii, fiind presedinte si protector al Academiei Romane din 1914 pana la trecerea sa la cele vesnice.

Sursa de baza: descopera.ro

vineri, 3 iunie 2011

Regii României


 

     Comitatul Hohenzollern-Sigmaringen din fostul regat al Prusiei a dat istoriei numeroşi regi şi regine, care au domnit în diverse colţuri ale Bătrînului Continent. Descendenţii acestei familii au format şi casa regală a României, care a avut patru regi, Ferdinand I, Carol I, Carol al II-ea şi Mihai I. Monitorul de Făgăraş prezintă în această ediţie informaţii mai puţin cunoscute despre dinastia Hohhenzollern de după 1800 şi despre regii României. La 1811 se năştea Karl Anton, prinţ de Hohenzollern-Sigmaringen, care la 1834 s-a căsătorit cu Josephine (1813-1900), fiica Marelui Duce Charles de Baden şi au avut şase copii. Dintre fiii lor, pretendenţi la tron au fost Leopold şi Carol I. Leopold (1835-1905), prinţ de Hohenzollern, s-a căsătorit cu Antonia (1845-1913), fiica Reginei Maria a II-a şi a Regelui Portugaliei Ferdinand al II-lea, şi au avut trei copii. Carol I (1839-1914) devine prinţ al României în 1866 şi rege al României în 1881 şi care se căsătoreşte cu Elisabeta (1843-1916), prinţesa de Wield.

 Leopold şi Antonia l-au avut pe Ferdinand I (1865-1927) care devine rege al României în 1914, după moartea lui Carol I. Ferdinand Ise căsătoreşte cu Maria (1873-1938), nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, cu care au avut şase copii, trei băieţi şi trei fete. Pe Carol al II-lea (1893-1953) care devine rege al României în 1930-1940. Pe Elisabeta (1894-1956) care se căsătoreşte cu regele George al II-lea al Greciei. Pe Marie (Mignon) (1900-1961) care se căsătoreşte cu regele Alexandre al Jugoslaviei cu care are trei copii, regele Petre I, Tomislav şi Andrei. Pe Nicolae (1903-1977) care se căsătoreşte cu Ioana Dolete şi apoi cu Theresa Figueira de Mello. Pe Ileana (1909-1990) care a avut două căsătorii, cu Anton de Austria, prinţ al Toscanei cu care a avut şase copii şi cu dr. Ştefan Issărescu. Prinţesa Ileana s-a decis apoi să se călugărească sub numele de maica Alexandra stabilindu-se la o mănăstire ortodoxă în SUA. Al şaselea copil a fost Mircea (1913-1916) care a muirt după trei ani de viaţă. Revenind la Carol al II-ea acesta a avut trei căsătorii. Prima, în 1918 la Odessa, cu Ioana (Zizi) Lambrino, căsătorie nerecunoscută de Casa regală, cu care l-a avut pe Carol Mircea născut în 1920. Carol Mircea a avut la rîndul lui trei căsătorii, prima cu Helene Henriette Nagavitzine cu care a avut un copil, pe Prinţul Paul, iar a adoua cu Jeanne Williams din care a rezultat copilul Alexandre, iar a treia căsătorie cu Antonia Colville. Carol al II-lea s-a căsătorit apoi cu Elena, prinţesa a Greciei (1896-1982) în 1921, din care a rezultat un băiat, Mihai I care a devenit rege al României. Mihai I s-a căsătorit cu Ana, prinţesă de Bourbon-Parma cu care a avut cinci copii, Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Carol al II-lea a mai avut o căsătorie, cu Elena (Magda) Lupescu, în 1947.


Carol I, domn şi rege
 
     Majestatea Sa Carol I, Rege al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române şi, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.
     Carol s-a născut în Sigmaringen la 1839, fiind al doilea fiu al prinţului Karl Anton si al principesei Josephine. După finalizarea studiilor elementare s-a înscris la şcoala de cadeţi din Münster. În 1857 termină cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 (când a acceptat coroana României) a fost ofiţer german. A participat la Al doilea război din Schleswig, mai ales la asaltul citedelei Fredericia şi al Dybbřl. Familia sa, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea şi avea relaţii excelente cu aceasta. România era în acea perioada sub o influenţă puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon a prinţului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca şi rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol şi familia acestuia posibilitatea ca prinţul Carol să vină pe tronul României.A domnit 48 de ani pe tronul României fiind şi cea mai lungă domnie din istoria statelor româneşti.

Drumul lui Carol
 
     După exilarea lui Alexandru Ioan Cuza ţara era în plin haos. Tânărul Carol a trebuit să călătorească incognito sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf - Bonn - Freiburg - Zürich - Viena - Budapesta, datorită conflictului care exista între ţara sa şi Imperiul Austriac. Primul popas după intrarea lui în ţară a fost la Drobeta Turnul Severin de unde a fost însoţit de Brăteanu pe ruta Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgoviste, drum cunoscut sub numele de ,,Drumul lui Carol“ pînă la Bucureşti. Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în Bucureşti, iar la Băneasa i s-a înmânat cheia oraşului. Şi-a rostit jurământul în limba franceza: ,,Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile şi integritatea teritorială". Carol rămîne cu titlul de domn pînă în 26 martie 1881 cînd este proclamat rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transforma, începând cu Regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce ţara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Prima constituţie
 
     Parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituţie a ţării, una dintre cele mai avansate constituţii ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituţia Belgiei, care dobândise independenţa din 1831. Articolul 82 specifică: ,,Puterile conducătorului sunt ereditare, pornind direct de la Majestatea Sa, prinţul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, pe linie masculină prin dreptul de primogenitură (primului-născut), excluzând femeile. Descendenţii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în spiritul religiei ortodoxe."
     Pe 15 martie 1881, Constituţia a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul ca din acel moment şeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.
     Ideea de bază a tuturor constituţiilor regale din România era aceea că regele conduce fără a guverna.

A adus independenţa României faţă de Imperiul Otoman
 
     Regele Carol a fost descris drept o persoană rece. Era permanent preocupat de prestigiul dinastiei pe care o fondase. Soţia sa, Regina Elisabeta, îl caracteriza ca „o persoană care îşi poartă coroana şi în somn”. Era foarte meticulos şi încerca să îşi impună stilul fiecărei persoane care îl înconjura. Deşi era foarte devotat sarcinilor sale de rege al României, niciodată nu şi-a uitat rădăcinile germane.
     În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă Imperiul Otoman, după un război intens, modern şi foarte eficace (cunoscut în istorie ca Razboiul de Independenţă, dar şi ca Războiul ruso-turc, 1877 - 1878), în care contribuţia României a fost decisivă.

România 1878-1913
 
     În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol I ca lider efectiv, regele fiind prezent personal pe câmpul de luptă. România a întâmpinat anumite dificultăţi în obţinerea recunoaşterii independenţei. La negocierile din iulie 1878 purtate la San-Stefano Dobrogea intra în componenţa statului român, dar era cedat sudul Basarabiei, mai exact judeţele: Cahul, Bolgrad şi Ismail. Marile Puteri, nemulţumite de privilegiile obţinute de Rusia, au convocat Tratatul de la Berlin din septembrie 1878, unde delegaţia română condusă de I.C. Bratianu a consfinţit nu numai independenţa absolută a României faţă de ,,Sublima Poartă," dar şi un imens prestigiu internaţional datorat tuturora, de la rege până la ultimul soldat. Independenţa a fost recunoscută după acceptarea ,,schimbului" de la San-Stefano şi modificarea articolului 7 din Constituţie, care prevedea limitarea dreptului de vot doar persoanelor de rit ortodox. Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România obţine partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria. Viaţa politică internă, încă dominată de către familiile de mari proprietari de pământ, organizată în jurul partidelor rivale, Liberal şi Conservator, a fost lovită de două răscoale ale ţăranilor, în sudul Ţării Româneşti, în aprilie 1888 şi în partea nordică a Moldovei, în februarie 1907, care a cuprins repede şi sudul pâna în martie. Rascoalele au fost reprimate în mod sângeros.

Carol I a murit subit
 
     Domnia îndelungată a lui Carol Ia ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Dar, spre sfârşitul domniei sale şi începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret în 1883, care lega România de Tripla Alianţă şi, deşi tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins de necesitatea intrării în război de partea Imperiului German.
Guvernul s-a opus însă cu vehemenţă dorinţei regelui. Se spune că aceasta i-ar fi provocat moarteala 10 octombrie 1914.

Regina Elisabeta a României
 
     Când a fost ales principe al României, Carol nu era căsătorit, dar conform constituţiei aprobate de el, nu avea voie să-şi ia de soţie o femeie de origine română. În 1869 a plecat în Germania să-şi caute o soţie. La 3 noiembrie 1869 a luat-o de soţie pe Elisabeta, prinţesă de Wield. Mariajul lor a fost unul dintre cele mai puţin potrivite, el fiind un bărbat rece şi calculat, iar ea o visătoare notorie. Au avut doar un copil, principesa Maria, născută pe 27 august 1871 dar care a decedat în martie 1874, de scarlatină. Relaţiile din cuplu regal au fost destul de reci după pierderea unicului copil. Regina a fost cunoscută şi sub pseudonimul literar, Carmen Sylva. A fost cea care a dat Bucureştiului supranumele de ,,micul Paris“ al Balcanilor. Lipsa de urmaşi a cuplului regal al României a făcut ca Prinţul Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele lui Carol I, să devină următorul succesor la tronul României. În octombrie 1880, Leopold renunţă la tronul ţării în favoarea lui Wilhelm, fiul său cel mai mare. Acesta, la rândul său, în 1888 renunţă la tronul României în favoarea fratelui său mai tânăr, Ferdinand, care va deveni principe de România, moştenitor al tronului şi mai apoi rege al României în ziua de 10 octombrie 1914, la moartea unchiului său, Carol I, domnind până la moartea sa, survenită la 27 iulie 1927. Soţia lui Carol, Elisabeta a încercat să-l influenţeze pe prinţ ca să se căsătorească cu Elena Văcărescu. Pentru aaceastă inetrvenţie, Elisabeta a fost exilată pentru 2 ani, până când Ferdinand a luat-o de soţie pe Maria.


Regele Ferdinand, întregitorul de ţară
 
     Ferdinand este unul dintre cele mai importante capete încoronate care au stat pe tronul regatului României. Personalitatea sa este strîns legată de momentul Marii Uniri. Om de o vastă cultură, poliglot şi botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer dedicat românilor, sub cîrmuirea sa înregistrîndu-se cea mai infloritoare perioadă a statului românesc modern. Prinţului Ferdinand avea să devină, la vîrsta de 49 de ani, unul dintre cei mai iubiţi regi ai României. Născut la data de 24 august 1865, Prinţul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus şi importanta continuităţii statului român sub formă de regat într-un context politic internaţional deosebit de instabil. La varsta de doar 19 ani, Prinţul Ferdinand a venit pentru prima oară în România, la acea dată regatul român fiind compus doar din provinciile istorice ale Modovei şi Munteniei, unite la data de 24 ianuarie 1859 sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza, primul şi singurul domnitor autohton al României moderne. După scurta sa vizită în România, efectuată în anul 1884, Ferdinand decide să se reîntoarcă în Germania pentru a-şi termina studiile liceale şi universitare. Anul 1893 îl găseşte absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig şi Şcoala Superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tubingen. In decursul aceluiaşi an, pricipele Ferdinand se stabileşte deja la Bucureşti pentru a-şi îndeplini atribuţiile de moştenitor al tronului României. În acea perioadă istorică, casa de Hohenzollern-Sigmaringen avea numeroase legături de sînge cu celelalte monarhii importante din Europa. Vărul primar al mamei lui Ferdinand era Ţarul Ferdinand I al Bulgariei, devenit între timp cel mai mare oponent al regatului român condus de tizul şi vărul său. Impăratul Francisc Joseph, conducător al Imperiului Austro-Ungar care cuprindea pe atunci provincia istorică românescă a Transilvaniei, era de asemenea văr primar cu bunica lui Ferdinand.

Regele a avut şase copii
 
     Tînărul prinţ german se declara cucerit de flora României, o adevărată provocare ştiinţifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nobilul prusac este cucerit de farmecul şi distincţia poetei Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a Reginei Elisabeta. Aventura celor doi idealişti a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand nu are încotro şi pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decît verişoara sa de gradul trei.
     Viitoarea regină Maria a României avea o descendenţă ilustră, bunica sa fiind regina Victoria a Marii Britanii, iar vărul său primar era Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Regele Ferdinand şi Regina Maria au avut impreună 6 copii, trei fete şi trei băieţi. Cel mai mare dintre băieţi a devenit următorul rege al României, Carol al II-lea. Gurile rele spun că prinţul Mircea, care a murit la doar 4 ani, era de fapt copilul biologic al prinţului Barbu Ştirbei, care ar fi avut o relaţie ascunsă cu regina. Pentru a evita răspîndirea scandalului, Ferdinand ar fi decis să-l declare pe Mircea drept propriul său fiu.

Regele Ferdinand şi Războiul
 
     10 octombrie 1914 este data care a rămas în cronologia României drept momentul în care monarhia avea să se consolideze prin prezenţa celui de-al doilea rege al statului român modern. La vîrsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunînd jurămîntul solemn şi luîndu-şi în faţa ţării angajamentul că va fi un ,,bun român”. Din admiraţie şi respect pentru religia naţională a românilor, Ferdinand renunţă la cultul catolic şi se botează de bunăvoie ortodox pentru a fi în rînd cu ţara şi poporul său.
Istoria mai menţionează că Regele Ferdinand avea să fie supranumit fie “Lealul”, fie “Întregitorul”. Visul lui Ferdinand a fost acela de a crea România Mare prin alipirea Transilvaniei regatului român. Insă la acea dată Ardealul se afla sub stăpînire austro-ungară, acolo unde românii care erau cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori, nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanşarea primului Război Mondial. Ferdinand a ales să acţioneze în război de partea Antantei pe data de 14 august 1916, luptînd împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La aflarea veştii, familia sa din Germania l-a renegat la castelul Hohenzollernilor din Prusia, arborîndu-se în doliu stindardul heraldic al familiei. După intrarea în război, armata română, slab echipată şi înarmată, a înregistrat pierderi uriaşe, Puterile Centrale ocupînd Valahia şi Dobrogea. Bucureştiul a fost ocupat de armatele germane în noiembrie 1916, Ferdinand şi intregul guvern român fiind forţaţi să se refugieze la Iaşi. Luptele eroice de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, purtate de Armata Română au dat însă un alt curs primului Război Mondial. Eforturile românilor au dus la stoparea avansării germane în Moldova, armata germană suferind înfrîngeri dezastruoase. În momentul în care bolşevicii au pus mîna pe putere în Rusia şi au cerut instituirea păcii în 1918, România se afla înconjurată de armatele Puterilor Centrale.
     Regatul României a fost forţat de Germania să semneze la Bucureşti un tratat de pace dezavantajos pentru ţara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Cînd trupele Triplei Alianţe au avansat pe frontul din Salonic dezmembrînd armata bulgară, Romania a reintrat în război. Imperiile Rus şi Austro-Ungar se dezintegrau. Avîntul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducînd la mult aşteptata unire cu Bucovina, Basarabia şi Transilvania.

Regele României Mari
 
     În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viaţa politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Naţional Liberal, de orientare conservatoare, condus pe atunci de fraţii Ion şi Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziţiei ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Naţional Ţărănesc. A înfăptuit reforma agrară împărţind pămînt ţăranilor, prioritate avînd veteranii de război şi familiile celor căzuţi în războiul pentru reîntregirea ţării, atrăgîndu-şi şi renumele de ,,Rege al ,,ţăranilor”. Pe plan personal însă regele s-a consfruntat cu mari probleme. Fiul său cel mare, prinţul Carol al II-lea, mare amator de lux şi desfrîu, trăia o viaţă scandaloasă, căsătorindu-se, în 1918, la Odessa, clandestin cu Ioana ,,Zizi” Lambrino, cu care avea un copil nelegitim, pe Carol Mircea, născut în 1920. Prinţul ajunge să se căsătorească apoi, în 1921, cu Elena, fiica Regelui Constantin al Greciei. Mariajul lor a fost grav afectat de o pasiune obsedantă pentru amanta sa, Elena Lupescu (Magda), cea cu care fuge la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaş la tron pe nepotul său, printul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoştenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoşi pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormîntat la Curtea de Argeş alături de Regele Carol I şi Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvolare nemaiîntîlnit pînă atunci. Agricultura era o forţă, ţara fiind supranumită ,,Grînarul Europei”. Se dezvolta comerţul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia ţării fiind printre cele mai puternice şi stabile din întreaga lume. Regele a dat mare importanţă şi culturii, devenind preşedinte şi protector al Academiei Române din 1914 pînă la trecerea sa la cele veşnice.
Vom continua cu regii Carol al II-lea şi Mihai I. (Lucia Baki)

Castelul Peleş, reşedinţa de vară a regilor României
Castelul Peleş din Sinaia a fost construit din dorinţa regelui Carol I ca reşedinţă de vară pentru regii României
Arhitecţii castelului au fost Johannes Schultz si Karel Liman, iar decoratori celebrii J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena.
Carol I a vizitat Sinaia în 1872 şi a decis să cumpere un de 1000 de pogoane la Podul Neagului unde se hotărăşte să înceapă construcţia unui castel, lucrările începînd la 1873.
300 de muncitori au lucrat la castel, domnitorul supraveghind lucrările personal
Piatra de temelie se pune în 1875, sub care au fost îngropate zeci de monede de aur de 20 de lei, primele cu chipul lui Carol I.
În 1883 are loc inaugurarea ă Peleşului
A suferit numeroase modificări şi extinderi, forma actuală rămînînd în 1914, anul morţii lui Carol I.
Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară 66 de metri înălţime. Are şi o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot.
A fost primul castel electrificat din Europa
La Peleş s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea, în 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I, în 1921, are loc nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea
Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist.
În 1953 Peleşul va deveni muzeu, dar putea fi vizitat încă din vremea regelui Carol I.
În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.
Între 1875 şi 1914 s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur.
După decembrie 1989, Castelul Peleş şi Pelişorul au fost reintegrate în circuitul turistic.
În 2006, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de Româniacare a decis să păstreze în continuare calitatea de muzeu a castelului
Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri şi statuete, iar plafonul din sticlă este mobil acţionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual u Biblioteca regală are cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur.
Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 - 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene şi orientale din secolele XIV - XVII, cele mai preţioase fiind armurile germane din secolele XVI - XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.
Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinta reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
Sala Florentina, denumita şi Marele Salon, impresioneaza prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene.
Sala Maura este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesa din Cairo.
Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regala, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
Sala de Concerte de la etajul I, amenajata în 1906,are un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi.
Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la aniversarea a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I.
Alte săli sînt: Sala de Consilii, cabinetul de lucru, sufrageria, salonul Turcesc, dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia, are şapte terase decorate cu statui din piatră, fîntîni şi vase de marmură de Carrara.
Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, piese datând din secolele XV si XVII.


Palatul Regal din Bucureşti
 
Pe Calea Victoriei la numerele 49-53 se găseşte fostul centru al puterii din Regatul României, Palatul Regal care este mult mai cunoscut sub denumirea de Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR).
Iniţial a fost Casa Golescu sau Palatul Domnesc din Bucureşti
Aici a locuit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza pînă în 1866.
Carol Ide Hohenzollern a extins şi modernizat casa Golescu, a construit prima instalaţie electrică de iluminat.
La nivelul anului 1906, construcţia avea o dispunere spaţială similară cu cea de astăzi, în forma de „U”.
In anul 1926, etajul superior al laturii centrale a Palatului este distrus de un incendiu
Regina Maria, soţia Regelui Ferdinand, coordonează lucrările de refacere şi restaurare.
Sub coordonarea lui Carol al II-lea, în anii ’30, are loc remodelarea Palatului Regal, este extins, corpul central este refăcut, iar vechea casă Golescu este demolată pentru a se construi aripa Kretzulescu. Noul Palat, construit în stilul specific interbelic, cu faţada susţinută de coloane are şi spaţii pentru expunerea colecţiei de tablouri ale Coroanei.
În anii 1938-1940 se începe construirea aripii Ştirbei Vodă a Palatului, care va fi şi bombardată în aprilie 1944.
In primul an al Republicii (1948), sălile de recepţie ale Palatului Regal trec în administrarea Consiliului de Miniştri (ulterior Consiliul de Stat), iar restul sălilor trec în folosinţa Ministerului Artei şi Informaţiilor, cu scopul de a deschide aici un muzeu.
Edificiul este redenumit, succesiv, Palatul Republicii şi Palatul Consiliului de Stat.
Galeria naţională este deschisă în anul 1950
In palat a fost ţinut cîteva zile după moartea sa Gheorghe Gheorghiu-Dej
A fost avariat grav în timpul evenimentelor din decembrie 1989, multe exponate fiind distruse în urma incendiilor. Fatada a fost ciuruită de gloanţe, iar geamurile sparte.
Lucrările de restaurare au început de-abia la finalul anilor ’90, iar din 2000 au fost redeschise pe rînd galeriile. Astăzi, Palatul Regal este muzeu, dar nu toate spaţiile se pot vizita. În Sala Tronului se pot organiza nunţi.

 

Palatul Cotroceni
 
În anul 1679 domnul Şerban Cantacuzino a ridicat pe dealul Cotrocenilor o mănăstire. Opera lui Şerban Cantacuzino a fost continuată de Constantin Brâncoveanu, care a poposit adeseori la mănăstire.
În 1862 Alexandru Ioan Cuza a hotărât să utilizeze Mănăstirea Cotroceni ca reşedinţă domnească de vară.
La începutul domniei, Principele Carol I al României primeşte ca reşedinţă de vară vechile case domneşti de la Cotroceni. Carol I construieşte în incinta mănăstirii un palat, în folosinţa moştenitorilor coroanei, care să-i servească drept reşedinta oficială în Bucureşti. Planurile edificiului au fost realizate de arhitectul Paul Gottereau în stil clasic veneţian. În mai 1883 se deschide Guvernului un credit de 1 700 000 de lei pentru dărâmarea vechilor case domneşti şi construirea palatului de la Cotroceni. Construcţia a început în anul 1888. Mai târziu, arhitectul român Grigore Cerchez a reconceput aripa nordică în stil naţional romantic, adăugând o sală mare, cu o terasă deasupra şi două foişoare cu coloane, dintre care unul era replica faimosului foişor de la mânăstirea Hurez.
Principesa Maria şi principele Ferdinand s-au mutat la Cotroceni în martie 1896.
Între anii 1949 - 1976 Palatul Cotroceni a devenit Palatul Pionierilor.
Avariat în timpul cutremurului din 1977, lucrările de restaurare au durat aproximativ 10 ani, fiind coordonate de arhitectul Nicolae Vladescu.
În anul 1984, la ordinul preşedintelui Nicolae Ceauşescu a fost demolată biserica mănăstirii, ridicata de Serban Cantacuzino.
Palatul Cotroceni a devenit după 1989 reşedinta oficială a Preşedintelui României.
Ansamblul Cotroceni este un caz unic în cuprinsul urbei bucureştene în ceea ce priveşte multitudinea părţilor sale componente, variate din punct de vedere al funcţionalităţii şi destinaţiei.
La Cotroceni au avut loc numeroase evenimente istorice. În 1821, aici a fost centrul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. A fost reşedinţă pentru Alexandru Ioan Cuza. În 1916, aici s-a hotărât părăsirea neutralităţii şi alăturarea României grupului de state care formau Antanta (Franţa, Rusia, Marea Britanie). În anul 1918 aici s-a semnat - cu Puterile Centrale - tratatul cunoscut sub numele de Pacea de la Bucureşti. Anul 1930 aici revine Carol al II-lea ca rege.
Cotroceni este singura reşedinţă din întreg teritoriul românesc care a cunoscut folosinţa cea mai îndelungată, de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi până în prezent.

Sursa de baza: monitorfg.ro